Kind of Blue

Simt ca trebuie sa scriu despre jazz. Trebuie, dar si vreau sa scriu. Este un moment mult prea important ca sa nu il consemnez. Sunt un fan inrait al muzicii de cativa ani si al jazzului de vreo doi si ceva. Astazi implineste albumul meu preferat din jazz jumatate de secol. Este probabil si cel mai important album din acest gen de muzica al tuturor timpurilor. 17 august 1959 a fost data lansarii albumului. Tot in acel an a fost inclus in National Recording Registry, acolo unde intra doar discurile care sunt "culturally, historically, or aesthetically important, and/or inform or reflect life in the United States". In 2008 a pimit patru discuri de platina si s-a situat pe locul 12 in topul celor mai importante 500 de albume intr-un clasament al revistei Rolling Stone.
Albumul este unul minunat. Are 48 de minute de magie pura. Incepe cu "strigatul" lui Miles Davis catre generatia bebop prin melodia "So what". Doreste o indepartate, o eliberare din "agresivitatea" epocii sale. Urmeaza, "Freddie Freeloader", etapa de evadare din curent si cautarea unei noi generatii, al unui nou suflu, al unei noi directii in jazz. "Blue in Green", o melodie linistita cu un inceput minunat de trompeta si bas, continuand pe rand cu pian si saxofon, Bill Evans si John Coltrane. O progresie minunata de instrumente. Piesa reprezinta calmarea spiritului dupa primele doua melodii ce te tineau in priza de la evadarea din bebop. "All blues" imi sugereaza o multumire din numele lui Miles Davis generatiei blues, swing, big band pentru ca reusirea mentinerii in viata o parte din cultura Americii. Ultima melodie, "Flamenco Skethces" reprezinta odihna perfecta dupa creearea acestui nou suflu in interiorul muzicii, modal jazzul. La nici un deceniu dupa ce a inventat cool jazzul, Miles Davis isi confirma din nou statutul de muzician de prim rang de data aceasta mai puternic si mai frumos prin Kind of Blue.
Acest album este unul magic. Trebuie ascultat. Fiecare nota, fiecare solo, fiecare miscare este una splendida. E vocea unei intregi generatii. Probabil cea mai prolifica si mai inzestrata generatie din istoria jazzului.

Am postat un filmulet de pe youtube. Ii invit pe toti cei care mi-au citit articolul sa se uite si la clip. E dedicat albumului si analizat pe scurt (mult prea scurt) de catre mari artisti de jazz, toti lucrand la un moment dat cu Miles. Probabil am fost extrem de subiectiv in articolul acesta dar am simtit ca trebuie sa scriu.

"Don't play what's there, play what's not there." - Miles Davis

Hotel Rwanda

Nu sunt un mare fan al filmelor. Ma uit foarte rar. In general as spune ca una, maxim doua pe lunaimi sunt de ajuns. Acum sunt intr-un maraton as spune. "Consum" vreo trei filme pe saptamana. Unnul m-a suprins intr-un mod bizar. Nici nu stiu daca a fost pozitiv sau negativ modul in care am primit mesajul filmului. Abordarile sociale si cele politice sunt cele ce ma ating. De curand am vazut filmul "Hotel Rwanda". Mi-am dat seama in ce lux traim. Mi-am dat seama ce norocosi suntem ca avem Internet, HBO si apa calda. Probabil ca unii vor spune ca exagerez, ceea ce probabil si fac, dar filmul m-a terifiat pur si simplu. Tema principala consta in razboiul civil intre cele doua comunitati etnice din Rwanda: hutu si tutzu. E practic o bataie care pe care pe tot parcusul ecranizarii. Am inceput sa ma uit la film noaptea pe la 1:00 si am zis ca sting calculatorul dupa o jumatate de ora sau maxim o ora. M-am uitat cu sufletul la gura la tot filmul. Pur si simplu iti dai seama de minciuna continua ce ti se vara pe gat si cat de ghinionisti pot sa fie unii oameni. Va recomand filmul pentru o reflectare asupra ceea ce se intampla in jurul vostru. Chiar si dupa o jumatate de saptamana sunt afectat de poveste si de ceea ce se intampla acolo. Incercati sa va uitati la film. Merita.

Va spun cu cea mai mare sinceritate,
Pace

Play me, I'm yours

De proiectul Play me, I'm yours am auzit de la TV de la un jurnal de stiri. Este vorba despre ideea unui artist englez cred, Luke Jerram. Pentru a cunoaste lumea din jur, pentru a promova noi talente, pentru a colora viata metropolelor s-a gandit sa amplaseze 30 de piane in diferite locatii ale oraselor. In Birmingham in peste trei saptamani s-au adunat aproximativ 140, 000 in jurul pianelor. Putea sa cante oricine, la orice ora absolut orice. Mi se pare foarte frumos ca lumea se aduna in jur si canta si se distrau, se deconectau pentru cinci minute de cotidianul din jurul lor. De mentionat este ca in Londra nu s-a avariat niciun pian in timpul actiunii. In Londra actiunea a avut loc in timpul City if London Festival. Chiar mi-ar placea sa se intample asa ceva si in Arad sau in Romania. Vreau sa vad actiuni culturale, vreau sa vad ca se intampla ceva in jurul meu. Nu mai vreau bratari fosforescente si mici. Vreau muzica, teatru si bun simt.

Garana Jazz Fest

I'll have this post written on English from several reasons. This is an extension for the review of Raoul on his blog (find link on the bottom of the page) and because people must find out how great this Romanian Festival can be. I don't like to get to personal on my blog so I'll put the spotlight on the gigs.
The schedule was quite well structured and in every evening there was at least one Romanian band playing which I consider it is extremely good. They didn't totally respected the order on the poster but it was OK.
Friday they had a delay of like two hours I guess and started at about half past eight. Andrej Jagodzinski reminded me in some way of Esbjorn Svensson Trio. He had that calm and funny attitude in his style. The soft but challenging piano was quite nice. Jazz de Necaz is a new jazz band from Timisoara. The most of the band is still studying in the University but I must say that Lucian Nagy at sax is great. He is probably the best young player in the country. I must say that I don't like guitar jazz. I don't think that guitar has its place in jazz. Terje was too rock for me. I can't really say an objective opinion about him. The last group was Nick Bartsch's band from Switzerland. They were absolutely amazing. They have fresh, energic, progressive style. They were wow!
Saturday it was the day. Everything seemed to be fine. But it was something in the air and it was not love. It was the heaviest rain my body experienced in his life.I didn't really like Platonic. I mean they were good but not that good. Bega Blues band were the next. They are an experienced band from Timisoara. It was a pro blues show. A festival like this needs a band like this from time to time. John Abercrombie was better than Terje. He seemed more jazzy. More like Scofield. It was nicer. But it was partially ruined by Udrea (but I don't really want to expand this part). He was a pro and did his job in a very nice way. Then it all started. It was the rain. Everybody ran under the kiosks and some went to their tents. Raoul had the genious idea to hide under the table. It was very nice. When we thought that it chilled down we were wrong. Anyway, we went "home" and had to rescue our houses. It was probably one of the craziest nights in my life. Saving tents at one a.m. with a flashlight on a heavy rain it is not easy but it is super funny. I am sorry I haven't seen the Helge Lien concert. It was held after the rain stopped. It must have been very nice.
Sunday was all about Nils Petter Molvaer. Misi Farkas Band opened everything. Trigon from Moldavia were next and they held a wonderful ethno-jazz concert. Everybody was mesmerized by their energy. Nils Petter was the shit! He was just what I expected. The chill guy that will make 8 000 people stop talking and listen to him and his cornet. I just felt extremely accomplished when I heard Song of Sand at the end. This was why I came 'till Garana. He did worth it. I don't know if he deserves the title of "the new Miles Davis" but he is great. He has a style few people can think about. I haven't seen Ulrich Drechsler. Sorry :D
I had probably one of my most amazing weekends in my life. I had great time and I must thank this to: Linda, Raoul, Stefan, Marmo, Oana, Io, Andrei, Cristina, Akos and Alecu. You did my weekend a wonderful one. Few of you like jazz but the fact we ate that watermelon, had that bath in the lake and laughed all along, eating 25 mici and 3 copanele, had the water fight, saving the spots at the concerts and saving our tents, sleeping in the car it made one of the funniest holidays I ever had.

PSPW!!!!!!!!!

P.S.: Vreti prune?

Am innebunit eu sau ce?

Mi-am propus sa nu scriu despre Michael Jackson dar in final vad ca o fac. Incepe sa ma enerveze o chestie totusi. Inainte de moartea lui Michael Jackson toata lumea ii recunostea muzica si originalitatea dar marea majoritatea credea ca ceea ce a facut in viata privata e de neconceput si inadmisibil. A dat un exemplu prost societatii incepand de la operatiile la piele la tinutul bebelusului deasupra balconului si culminand cu acuzatiile de molestare. Nimeni aproape nu il vedea in stare terminand super turneul ce urma sa se desfasoare la Londra. Michael Jackson is now dead. Imi pare rau pentru el. Era mult prea tanar. Dar nu depsre asta vreau sa vorbesc. Toata lumea, si vorbesc la propriu acum, chiar toata lumea si-a schimbat parerea de el. Acum este recunocut ca fiind ca fiind o personalitatea pozitiva si extrem de influenta pozitiv. Am auzit la televizor mai nou oameni ce ziceau ca acele operatii estetice au fost facute sub presiune si ca s-a folosit lumea de imaginea lui pentru a-l pune sub acuzarea de molestare. Si el era in stare sa termine toate concertele pentru ca avea o conditie fizica buna si ca altfel nu ar fi primit acordul medicilor pentru concerte.
Ce e mult, e mult. Inteleg ca a fost super megastar dar totusi. De ce nu s-a vorbit de el asa frumos si inaintea de moartea lui? De ce nu s-a facut o mediere intre ce se zice acum si atunci si sa se vorbeasca asa si inaintea si dupa moarte lui? Ce-i adevarat, poate ca imi exprim o parere gresita acum pentru ca nu am realizat prea multe cand Printesa Diana sau Freddie Mercury au murit, nu prea stiu cum se intampla al inmormantari de astea gigant. Iar cand John Lennon a murit nici nu ma nascusem. E ciudat totusi ca lumea reactioneaza asa. A fost un om atipic oricum. Am citit pe un ziar electronic ceva de genu: "Macar nu s-a dus la femei si nu a baut si s-a drogat. A stat la vata pe bat, se juca cu copilasii si traia in Neverland." Mi s-a parut foarte dragut. Ce a facut este facut, ce rost mai are sa o intoarca lumea pe dos. This is it, we must get used to it.

Half a century mates!

Spun asta pentru ca exact cu 50 de ani in urma pianistul britanic Dave Brubeck, saxofonistul Paul Desmond, bateristul Joe Morello si basistul Gene Wright au inceput inregistrarea sub numele Dave Brubeck Quartet una din cele mai mari discuri jazz din istorie, "Time Out". Ei au terminat de inregistrat la jumatatea lunii august. Merita tot respectul nostru. Tocmai pentru ca Take Five a ajuns un standard de pe album si a ajuns pe topul Bilboard al vremii am sa vi-l las mai jos. E si una din albumele mele preferate de jazz, trebuie sa recunosc. Si anul acesta se implineste tot jumatate de secol de cand Miles Davis a inregistrat Kind of Blue. Dar asta se inampla in august. Acolo o sa am un articol mult mai mare cred. Miles e printre artistii mei preferati.

E cea mai veche inregistrare ce am gasit-o (1961). Enjoy :) The beginnings of cool jazz.

Happy Birthday Sir Paul!

Astazi e ziua lui Sir Paul McCartney. Nu tin evidenta la nume dar pur si simplu s-a nimerit sa dau peste el astazi. El este in mare parte vinovat pentru formarea grupului Beatles, so he deserves a big thank you. Melodia mea preferata scrisa de Paul e "Let it Be". V-am lasat cu ea

Pe langa asta am mai vrut sa scriu un big welcome pentru oricine vrea sa mearga la Garana anul asta. As cam vrea sa ajung pe acolo daca planurile din viitorul apropiat ies bine. Cine mai vrea sa vina is welcomed to join anytime. Anul asta vine un trompetist foarte bun din Norvegia. Il cheama Peter Nils Molvaer. Eu cel mai mult pentru el m-as duce.