Kind of Blue

Simt ca trebuie sa scriu despre jazz. Trebuie, dar si vreau sa scriu. Este un moment mult prea important ca sa nu il consemnez. Sunt un fan inrait al muzicii de cativa ani si al jazzului de vreo doi si ceva. Astazi implineste albumul meu preferat din jazz jumatate de secol. Este probabil si cel mai important album din acest gen de muzica al tuturor timpurilor. 17 august 1959 a fost data lansarii albumului. Tot in acel an a fost inclus in National Recording Registry, acolo unde intra doar discurile care sunt "culturally, historically, or aesthetically important, and/or inform or reflect life in the United States". In 2008 a pimit patru discuri de platina si s-a situat pe locul 12 in topul celor mai importante 500 de albume intr-un clasament al revistei Rolling Stone.
Albumul este unul minunat. Are 48 de minute de magie pura. Incepe cu "strigatul" lui Miles Davis catre generatia bebop prin melodia "So what". Doreste o indepartate, o eliberare din "agresivitatea" epocii sale. Urmeaza, "Freddie Freeloader", etapa de evadare din curent si cautarea unei noi generatii, al unui nou suflu, al unei noi directii in jazz. "Blue in Green", o melodie linistita cu un inceput minunat de trompeta si bas, continuand pe rand cu pian si saxofon, Bill Evans si John Coltrane. O progresie minunata de instrumente. Piesa reprezinta calmarea spiritului dupa primele doua melodii ce te tineau in priza de la evadarea din bebop. "All blues" imi sugereaza o multumire din numele lui Miles Davis generatiei blues, swing, big band pentru ca reusirea mentinerii in viata o parte din cultura Americii. Ultima melodie, "Flamenco Skethces" reprezinta odihna perfecta dupa creearea acestui nou suflu in interiorul muzicii, modal jazzul. La nici un deceniu dupa ce a inventat cool jazzul, Miles Davis isi confirma din nou statutul de muzician de prim rang de data aceasta mai puternic si mai frumos prin Kind of Blue.
Acest album este unul magic. Trebuie ascultat. Fiecare nota, fiecare solo, fiecare miscare este una splendida. E vocea unei intregi generatii. Probabil cea mai prolifica si mai inzestrata generatie din istoria jazzului.

Am postat un filmulet de pe youtube. Ii invit pe toti cei care mi-au citit articolul sa se uite si la clip. E dedicat albumului si analizat pe scurt (mult prea scurt) de catre mari artisti de jazz, toti lucrand la un moment dat cu Miles. Probabil am fost extrem de subiectiv in articolul acesta dar am simtit ca trebuie sa scriu.

"Don't play what's there, play what's not there." - Miles Davis